Hai cu Nașu!

Hai cu Nasu' si cu CFR CalatoriMulți ar plânge falimentul CFR Călători care lasă atâția oameni fără slujbă. Probabil tot atâția s-ar bucura la auzul acestui lucru, blestemând condițiile îngrozitoare de transport. Și ultima treime ar rămâne indiferentă, pentru că oricum nu circulă cu trenul.

Pentru cei ca mine, care se mai folosesc din când în când de serviciile celor de la CFR, ar exista un mic inconvenient, dar nu e ca și cum nu ar exista alternative. Dar gândindu-mă la un eventual faliment, situația nu mi s-ar părea deloc surprinzătoare și nu ar trebui să șocheze pe nimeni care a mers măcar o dată cu trenul în România. Mai ales pe distanțe scurte. Și chiar dacă nu ați avut plăcerea, cu siguranță ați auzit de Nașu’, acest personaj la fel de binecunoscut peisajului autohton, precum celebrul Dorel.

De ce zic de asta? Drum scurt de la Iași la Pașcani. Îmi găsesc un loc, îmi pun căștile, aștept, plecăm, aștept, apare Nașu’. Și începe să adune contribuțiile, taxa de drum sau cum i-o mai zice. Întâi de la 4 muncitori, apoi de la 2 studenți, un bătrânel, alți 2 muncitori și se tot apropie de mijlocul vagonului. Apoi ȘOC! O bătrânică are bilet. Slavă cerului! Credeam că sunt singurul tâmpit din tren care și-a cumpărat o chestie din aia. Dacă nu-l avea ea, parcă mi-era rușine să-l arăt pe-al meu. Mă mai făceam naibii de râs. Pe urmă au mai prins și alții curaj și au început să scoată și ei biletele. Suntem vreo câțiva până la urmă. Aproape un sfert din vagon.

Nu!!! CFR-ul va merge înainte fără probleme. Încă mai sunt fraieri care plătesc bilet.

Comments

  1. master_valy a spus:

    Răspunde

Lasă un răspuns