Accesul la Facebook

E lucru bine știut de multă vreme că Facebook-ul a devenit un fel de carte de identitate. Oricine își poate face o idee cu privire la o anumită persoană, îi poate afla unele cunoștințe, unele hobby-uri, poate vedea cum arată (eventual în bikini). Atât timp cât profilul este făcut public bineînțeles.

De aici reiese că Facebook-ul este pentru mulți un fel de oglindă a vieții lor personale, un lucru intim. Ceva ce se împarte cu rudele, prietenii, poate chiar cu unele cunoștințe mai apropiate. Nu se strigă în gura mare pe stradă. Acest lucru nu este de luat în râs sau tratat fără importanță. Poate oferi destul de multe informații legate de o anumită persoană. Se presupune că vorbim de o persoană care folosește destul de des Facebook.

Din aceste motive, deși nu sunt un mare amator al rețelelor de socializare, activitatea mea pe acestea tinzând spre zero negativ, mi se pare stupid atunci când mă întâlnesc cu ceva de genul următor:

Accesul la Facebook

Păi oameni buni, te oferi să-mi pui ceva la dispoziție și o modalitate facilă de a beneficia de acel serviciu (gratuit ce-i drept), dar în schimb îmi ceri să-mi vând sufletul? Mai aveați puțin și îmi cereați cedarea, prin acceptul Termenilor și Condițiilor, a primului născut. Poate chiar sacrificarea acestuia pe altar pentru extinderea sesiunii cu încă 30 de minute.

Nu neg faptul că puteam, fără nici o obligație, să mă folosesc de acele minute gratuite. Sau să cer un cod valid 60 de minute prin email, cedând astfel doar adresa de email (noroc că filtrul anti-spam de la Gmail e destul de bun). Și dacă chiar voiam să mă conectez prin Facebook poate aș fi dat și un like. Poate chiar aș fi recomandat cu căldură serviciul. Nu mă dau înapoi de la a recunoaște și lăuda un lucru bun. Dar când îmi ceri să mă pun capră și să mai și behăi, atunci sigur am ceva de obiectat.

Lasă un răspuns